Tabăra de învățare eficientă

Când: 23 – 28 octombrie 2022

Unde: Poaian Brașov

Cât: 1800 lei

Vârstă: 8 – 14 ani


De ce?

În școală nu există o materie care să te învețe cum să înveți. Suntem trimiși pe băncile școlii fără să știm mai nimic despre universul mintal și emoțional și mai ales cum să gestionam cantități mari de informații.

Acestă tabără vine în întâmpinarea elevilor și părinților care își doresc performanță cu cele mai moderne și eficiente tehnici de învățare, îmbinate cu elemente de nutriție și mișcare pentru a-și găsi un program de viață adaptat propriilor obiective de învățare.

Beneficiile pe care programul taberei le oferă copilului:

– vom afla care este importanța atenției și concentrării în procesul de învățare și cum ne putem activa starea de flux.
– urmărim dezvoltarea și deprinderea unor abilități noi de învățare pe care copiii le pot perfecționa în timp;
– încurajăm înțelegerea și exprimarea propriilor emoții;

– importanta mișcării, hidratării și hranei în procesul de învățare;
– majoritatea activităților se vor desfășura în aer liber. Astfel, copiii vor deveni conștienți și recunoscători pentru ceea ce ne oferă natura, vor înțelege importanța acordării la ritmurile naturii pentru ajustarea obiectivelor de învățare și a stilului de viață.
– creșterea încrederii în sine ca urmare a câștigării independenței, dar și a jocurilor de echipă ce presupun încurajări din partea coechipierilor, acceptarea pierderii și găsirea motivației pentru a continua;
– creșterea stimei de sine deoarece pot fi ei înșiși, fără să se mai gândească la felul în care le-ar plăcea celorlați să se comporte;
– socializează și comunică mult mai ușor pentru că au ocazia să cunoască alte persoane, diferite de ei;

Cum încurajează programul de tabără achiziția de noi abilități pentru copilul meu? 

Pe parcursul taberei vom avea zilnic ateliere de învățare accelerată prin care vom deprinde tehnici de citire rapidă, tehnici de memorare creativă și învățare eficientă. Toate acestea ne vor ajuta să avem o perspectivă mult mai largă asupra potențialului cu care suntem înzestrați.

Atelierele de nutriție și stil de viață clarifică multitudinea de informații cu care suntem bombardați din toate părțile și încurajează copiii să înțeleagă ceea ce mănâncă, de ce mănâncă, cum mănâncă pentru a avea energie întreaga zi. Mai mult, varietatea exercițiile fizice propuse vin să dezvolte capacitatea de coordonare, de sincronizare, de energizare, de concentrare și depășire a propriilor limite. 

De asemenea, plimbările în natură au fost mereu o sursă de inspirație pentru mulți inventatori, artiști, poeți, arhitecți, iar în ultima vreme observăm un interes tot mai mare pentru produsele naturale, eco sau bio, ceea ce înseamnă că simțim nevoia de a ne reîntoarce la natură pentru a integra învățăturile pe care ni le oferă.

Cine sunt instructorii din această tabără?

Georgiana Gerea Filimon, autoarea cărții Tehnici de învățare apărută la editura Curtea Veche Publishing, este fondatoarea proiectului Învață Eficient, trainer acreditat (CNFPA) cu o experienta de peste 10 ani in lucrul cu tehnicile de învățare accelerata: citire rapida, fotocitire, memorare creativa, învățare eficienta.

Mirela Băniță este terapeut holistic cu competențe pe nutriție regenerativă și sportivă, mediator Feuerstein și mama a doi băieți pasionați de fotbal.

Gabi, ghid montan, pasionat de mountain bike și de fotbal va avea grija de antrenarea copiilor în activități fizice în natură.

Pentru mai multe detalii despre Tabăra de Învățare Eficientă, ne poți scrie la: georgiana@invataeficient.com sau mirela.banita33@gmail.com și îți trimitem cu mare drag toate informațiile de care ai nevoie.