Pasiunea din cutiuță

Cutiuța pentru pietre și o mare încredere cum că aș avea ceva talent la desen sunt rezultatele primei mele colaborări cu Crina. Imi amintesc că m-am așezat cu o oarecare emoție la masa unde mai erau vreo 25 de copii, printre creioane, gume de șters și acuarele noi care abia așteptau să fie atinse. Urma să dăm viață unor cutiuțe de carton de diferite forme și mărimi. Am așteptat cumințică să imi primesc cutiuța și m-am apucat de treabă. Nu știam ce o să desenez, pur și simplu m-am lăsat condusă de urma creionului, și apoi de culorile care parcă se alegeau și se amestecau singure.  Din când în când mă mai trezeau glasul Crinei care venea să imi spună să continui, sau câte un copil curios de ce meșteream cu așa mare entuziasm. Nu știu când au trecut cele 3 ore. Îmi înălțam privirea peste masă și parcă eram într-un film mut, pentru că nu auzeam nimic, doar îmi dădeam seama din mimica copiilor că acolo era o bucurie fantastică, fiecare minunându-se de cutiuța celuilalt și de combinația de culori.

photo 2

Nimeni până până la vârsta de 25 de ani nu mi-a spus că aș avea talent la pictură. În școală îmi amintesc că la ora de desen îmi realizam lucrările după instrucțiuni clar definite, primeam note chiar și de 8 pe motiv că nu erau lucrate îngrijit (în traducerea profesorilor, lucrat îngrijit = contur perfect).

Pentru mine erau un stres orele de desen pentru că foarte rare erau momentele în care puteam desena noi ce voiam, în cele mai multe cazuri trebuia să imităm lucrări din manual. Singura lucrare a mea din școală care a fost luată pentru expoziție a fost o lucrare în care tema generală era să pictăm copaci. Când am auzit că nu avem multe instrucțiuni, am pus mâna pe pensulă, și fară să folosesc vreun creion pentru contur m-am apucat să pun pe foaie culorile celei mai minunate păduri pe care o aveam în memorie. Nu mă puteam opri din pictat. Și acum am în minte imaginea acelei păduri pe care știu sigur că am mai vazut-o cândva. Profesoara a fost uimită de tehnica pe care o foloseam pentru a picta copacii și până la finalul orei a stat langă mine să mă observe. După acest moment, am trecut iar la imitat desene din manual.

Experiențele trăite în tabără, alături de Crina și de copii mi-au dat foarte mare încredere așa că la întoarcerea acasă am început să pictez de la pietre, mărțișoare, peisaje, bucăți de lemn , simboluri până la mandale și mobilă.

În acest context, nu știu cât de relavantă este întrebarea: ce s-ar fi întamplat dacă atunci când eram mică aveam în jurul meu persoane care să mă încurajeze în această direcție?  Mai relevantă mi se pare întrebarea ce putem face noi pentru copiii de langă noi să nu mai ajungă la vârsta de 25 de ani cu o pasiune bine ascunsă de societate?
Acesta este încă un motiv pentru care eu cred în taberele de ReCreație. Dacă dintr-un adult a putut scoate o pasiune ascunsă de atâta vreme, imaginați-vă ce comori ar putea fi descoperite în copiii de lângă voi.

Cu drag,
Georgiana


Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Abonează-te și fii la curent cu noutățile ÎNVAȚĂ EFICIENT

  • Afli mereu tehnici și metode noi
  • Îți descoperi propriul stil de învățare
  • Îți faci prieteni noi cu care poți împărtăși din experiența ta legată de învățare