Palatul memoriei sau cea mai puternică tehnică de memorare

Salutare!

După cea de-a doua partea interviului cu Eduard Stan am primit mai multe mesaje în care mi s-a cerut să prezint concret o tehnică de memorare.
Am să încep această serie de articole, poate cu cea mai apreciată și eficientă tehnică  utilizată de către memoratorii profesioniști.

Toate tehnicile de memorare au plecat de la principiul conform căruia creierul nostru nu își amintește la fel de bine toate tipurile de informații.

Tot ceea ce trebuiau să-și amintească strămoșii noștri hominizi era unde să găsească hrană și resurse, drumul spre casă și ce plante erau comestibile și care erau otrăvitoare. Practic, memoria lor se baza pe amintire. Creierul nostru cu acest bagaj vital de abilități a venit pe partea de memorare.

În zilele noastre, ca să memorezi un număr de telefon, sarcinile pe care le ai de făcut la serviciu sau lecțiile la istorie, este nevoie ca aceste tipuri de informații, la care creierul nostru nu se descurcă atât de bine, să le transforme în tipuri de amintiri pentru care a fost creat.

Ideea generală a majorității tehnicilor de memorare este de a schimba orice lucru plictisitor care este introdus în memoria ta în ceva care este viu colorat, atât de interesant și atât de diferit față de tot ce ai văzut înainte încât să nu îl mai poți uita.

Memorarea este în strânsă legătură cu partea de concentrare, emoție și creativitate. Noi ținem minte informațiile cărora le atașăm o emoție foarte puternică, sau reținem ușor asocierile paradoxale, neobișnuite.  De exemplu, cu siguranță îți amintești cea mai fericită zi din viața ta, sau cea mai tristă zi din viața ta. Chiar și în jurnalism există o regulă atunci când se dă titlul unui articol. Acesta trebuie să fie unul neobișnuit sau unul care apelează la emoțiile cititorului pentru a atrage atenția. Se spune că niciodată “un câine a mușcat un om” nu va fi un titlu bun pentru că prezintă o banalitate. În schimb,  “un om a mușcat un câine” va fi un titlu care se va bucura de succes.

IMAGINATION_by_archanN

“Metoda  loci” sau “palatul memoriei”

Ideea de bază a acestei tehnici de memorare este de a crea un spațiu imaginar, un loc care îți este bine cunoscut și pe care îl poți vizualiza cu ușurință, iar apoi de a popula acest loc cu imagini reprezentând orice dorești să îți amintești. Acestei metode romanii i-au dat numele de “metoda  loci”, iar mai târziu a fost denumită “palatul memoriei”.

Cum se aplică această metodă?

Am să îți dau două exemple pentru a înțelege cum funcționează această metodă. Primul exemplu este cel în care ai de memorat o listă de cumpărături, iar în al doilea exemplu am să îți exemplific cum memorezi  câteva informații din manualul de biologie.

Să presupunem că ai de cumpărat următoarele lucruri: apă, ouă, saci de gunoi, brânză, usturoi, becuri, pește, roșii, cămașă, cafea.

Oamenii sunt foarte buni la a memora locuri și spații de aceea pentru primul exercițiu îți propun să mergem mental în casa în care ai copilărit pentru că sunt sigură că este un loc pe care ți-l amintești foarte bine. Pentru vizualizare te ajută să închizi ochii și să-ți imaginezi că ai deschis ușa de la intrare și în timp ce deschizi ușa cade pe tine  o mare găleată cu apă care te udă din cap până în picioare.

După ce te dezmeticești din farsa cu găleata de apă te afli în holul casei și simți un miros puternic de ouă stricate, semn că această casă nu a mai fost vizitată de mult. Te îndrepți spre bucătărie, locul de unde ar putea veni acest miros, iar aici abia poți deschide ușa pentru că această cameră este plină cu saci de gunoi,  iar pe sacii de gunoi ce să vezi!?  Patrick Swayze cu o bucată de brânză în gură din care se scurgea zer, o invită pe Jennifer Grey la dans pe melodia Time of My Life,  repetând astfel scena din filmul Dirty Dancing. La finalul dansului, Patrick ar fi vrut să o sărute pe Jennifer doar că gura acesteia mirosea puternic a usturoi.  La finalul acestei scene se aprind foarte multe becuri colorate care emană o lumină atât de puternică încât este pe cale să te orbească așa că te duci în sufragerie, iar aici ce să vezi? Un pește imens care stătea pe canapeaua ta împreună cu niște roșii stricate care se certau pe telecomandă pentru că peștele voia să se uite la meci, iar roșiile la telenovele. Lampa de lângă canapea te sperie pentru că dintr-o dată începe și cântă melodia lui Juanes – Tengo la camisa negra și uitându-te mai bine observi că lampa  este învelită într-o cămașă veche și zdrențuită de culoare verde fosforescent și care miroase a naftalină și pe care se văd foarte clar petele de cafea.

immaginazione

 În procesul de memorare este recomandat să-ți folosești mult simțurile, să creezi imagini multisenzoriale, deoarece o informație cu cât are mai multe repere asociative cu atât se fixează mai bine în memorie.  Cu cât imaginile sunt mai bizare, mai amuzante, mai exagerate, cu atât ele își găsesc mai bine un loc în memoria pe termen lung. Prin antrenament îți poți dezvolta această abilitate de a picta scene memorabile foarte rapid.

Tony Buzan tot repetă că, de fapt, Campionatul Mondial de Memorare nu este atât un test de memorie, cât unul de creativitate.

Să luam ca exemplu și un fragment, pe care să presupunem că îl avem de memorat, din manualul de biologie.
“Organele sunt formate din grupări de celule și țesuturi care s-au diferențiat în vederea îndeplinirii anumitor funcții în organism. Organele nu funcționează izolat în organism, ci în strânsă corelație unele cu altele. Pentru organele interne, se folosește curent termenul de viscere.

Sistemele de organe sunt unități morfologice care îndeplinesc principalele funcții ale organismului: de relație, de nutriție și de reproducere. „

Aici, în primul rând, din aceste două fraze avem de identificat cuvintele cheie și să înțelegem sensul dat de aceste cuvinte, deoarece în memoria de lungă durată nu se duc cuvinte, ci idei.

În primul paragraf cuvintele cheie sunt: organele, grupări de celule și țesuturi, funcții în organism, organele interne, viscere.

În al doilea paragraf, cuvintele cheie sunt: sistemele de organe, unități morfologice, principalele funcții ale organismului, relație, nutriție, reproducere.

Aplicând metoda loci pe acest tip de informație, ne imaginăm o stradă destul de cunoscută. Pentru cei care sunt din București, sau au vizitat Bucureștiul, traseul Piața Universității – Piața Romană este deja unul foarte popular.
Plecând din Piața Universității putem vedea mai multe organe de poliție care stau în fața Teatrului Național și care sunt grupate în celule  de pușcărie transparente în care se țese (țesuturi)la mașini de cusut mai ceva ca la Apaca. Imaginați-vă cum organele de poliție din fiecare celulă îndeplinesc o altă funcție. De exemplu, într-o celulă se țese, în altă celulă pe melodia celor de la Queen – I want to break free, un organ de poliție intern dă cu aspiratorul și VISează cum CERE (VISCERE) să fie eliberat.

După ce ne-am amuzat de această scenă din fața Teatrului Național, ne oprim în fața Hotelului Intercontinental pentru că nu putem trece din cauza unor sisteme de ecuație cu două necunoscute ce pune probleme altor organe de poliție. Imaginați-vă cele două “necunoscute” dezbrăcate, având cele mai evidente  unități de relief morfolite de noroi (morfologice) pentru că așa au știut ele să-și acopere  principalele funcții ale organismului.

În timp ce căscăm gura la scena din fața Hotelului Intercontinental, ne amintim că avem întâlnire la cinematograful Patria cu o persoana obeză cu care ne dorim să fim într-o relație (aici fiecare își imaginează cum arată această persoană) și  care tot timpul ne vorbește de nutriție în timp ce  gândul nostru este numai la reproducere.

DirtyMemory_CoverArt

În procesul de memorare este de mare ajutor dacă ai o minte murdară. Joshua Foer, autorul cărții Memoria Inteligentă, spune că: “Evoluția a programat creierele noastre să considere două lucruri deosebit de interesant și, prin urmare, memorabile: glumele și sexul – și mai ales, se pare, glumele despre sex. ”

La început poate o să ți se pară greu să formezi astfel de imagini sau o să simți că pierzi mult timp căutând astfel de asocieri în memorie, dar prin antrenament o să ajungi să vizualizezi toate aceste scene la o viteză din ce în ce mai mare și o să observi cum informațiile memorate în această manieră, prin una, două repetări, se vor duce în memoria de lungă durată.

Sunt foarte curioasă să aflu cum ți se pare acestă metodă. Îmi poți lăsa un comentariu sub acest articol, sau îmi poți trimite un email la adresa georgiana@invataeficient.com

 

Cu drag,

Georgiana Gerea

Trainer & Coach Învățare Eficientă

12670604_10207028133839976_8873528835721361322_n

 

4 comentarii

  1. Un articol foarte interesant. Acum imi explic de ce in copilarie toate glumele sau injuraturile cu sex erau foarte usor de retinut, de multe ori de la prima auditie / rostire, iar orice altceva din carte mult mai greu cu multa munca si timp alocat. Practic se poate spune ca avem o inclinatie nativa ptr aceasta metoda. Multumim pentru articol, le astept cu interes si pe celelalte.

  2. Sunt foarte multe chestiuni de spus despre memorie si tehnicile de memorare și învățare.Eu unul am aplicat mai de mult acest tip de tehnici de memorare si vreau să îți spun sincer că sunt relativ eficiente.Nu vreau nici decum să te contrazic,însă din experiențele personale e greu să lucrezi cu astfel de tehnici pentru că din câte am observat acest tip de asocieri nu face altceva decât să crească efortul de a reține o informație.Repet asta am observat pe propria piele.
    . Eu unul utilizez o tehnica mai simplă și mai eficientă și anume înregistrarea audio.Imi selectez cuvintele-cheie dintr-un text si termenii de specialitate si mi le înregistrez pe un mijloc tehnic de înregistrare audio(telefon,reportofon,tabletă,etc) După care le ascult de cat mai multe ori pana le retin foarte bine.Eventual le mai repet dupa una sau mai multe zile pentru a l permite sa se consolidezile in memorie.Dupa care,daca am mai multe cuvinte de retinut îmi creez o poveste prin care sa leg cuvintele intre ele.Si uite asa simplific toata munca de învățare și reținere a unei informatii,a unui text sau un număr mai mare de cuvinte.
    Înregistrarea audio este probabil una dintre cele mai bune metode de acumulare a informatiilor de orice fel.Fac acest lucru de mai bine de 10 ani si garantez pentru aceasta tehnica simpla si eficientă.
    Oricum metoda înregistrării audio nu trebuie să înlocuiască nici o alta tehnica de memorare sau invatare,ci sa devina complementară.

    • Alexandru, iti multumesc pentru ca impartasesti cu noi din metodele care functioneaza pentru tine. Din experienta pot spune ca in viata de zi cu zi foarte rar gasesti informatii de memorat pe care poti aplica doar una din mnemotehnici in stare bruta. Cand vrei sa duci o informatie in memoria de lunga durata, mnemotehnicile se combina. Important este sa cunosti cat mai multe si sa gasesti combinatia care se muleaza pe stilul tau de invatare astfel incat tot procesul sa fie facut intr-un cadru placut si relaxant.

Dă-i un răspuns lui Georgiana Gerea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*