Bună! Sunt Georgiana Gerea, visătoare, experimentatoare, îndrumătoare…
În ultima vreme am întâlnit tot mai mulți părinți care doresc să își îmbunătățească relația cu copilul lor, dar și copii care nu știu ce să mai facă să-și mulțumească părinții. Lucrând atât cu copii cât și cu adulți îi pot observa și pe unii și pe ceilalți cum vor practic același lucru. Cel mai des i-am auzit pe părinți văitându-se de faptul că:
- nu sunt ascultați de copilul lor;
- că sunt mințiți;
- copilul nu învață și în consecință ia note mici la școală;
- nu știu cum să facă față șantajului emoțional venit din partea copilului.
Cel mai des i-am auzit pe copii văitându-se de faptul că:
- Nu sunt ascultați de părinții lor
- Sunt nevoiți să mintă pentru că dacă ar spune adevărul părintele începe să urle
- Sunt situații în care chiar dacă un copil a memorat foarte bine lecția, nota poate fi influențată de starea emoțională a profesorului, iar părintele nu acceptă astfel de scuze.
- Nu știu cum să facă față autorității venite din partea părintelui:”Sunt părintele tău, așa că faci ce îți spun eu!”
Astăzi am să îți povestesc despre câteva cazuri pe care le-am întâlnit și care s-ar putea să îți fie utile în a înțelege mai bine meseria de părinte, dar si conflictele interioare ale copilului tău.
Primul caz este al unei mămici care îmi spunea că nu știe ce să mai facă pentru a-și îmbunătăți relația cu fiica ei mai mare. In cadrul unei întâlniri unu la unu, îmi povestea că: “Fata mea niciodată nu mă ascultă pe mine. În schimb, dacă îi spune tatăl ei ceva imediat face. Nu știu cum să îi mai fac pe plac. Îi gătesc ce îi place ei mai mult, am renunțat la serviciu pentru a fi la dispoziția lor, îi cumpăr tot ce își dorește, îi fac ghiozdanul pentru școală, merg cu ele în parc. Tot ce vreau de la ea este să învețe. Îmi dau seama că uneori sunt și eu cicălitoare atunci când îi tot spun să își facă temele, să citească, dar nu o pot lăsa nici așa în bătaia vântului. Și cu toate astea, fiica mea îmi spune că sunt cea mai rea mamă și de fiecare dată când îmi spune asta mă bufnește plânsul. Am și pedepsit-o de câteva ori spunându-i că nu mai are voie să se întâlnească în weekend cu prietenele ei, nu mai are voie să folosească tableta sau telefonul, dar se pare că aceste măsuri nu au afectat-o prea tare. De câteva ori nu am putut să îmi țin promisiunea cu pedeapsa și am cedat în fața rugăminților ei. Nu știu ce să mai fac! Faptul că îmi spune că sunt cea mai rea mamă parcă mă dărâmă.”
În primul rând această mamă avea nevoie să fie ascultată, avea nevoie de puțin timp doar pentru ea și de un cadru în care să își poată scoate la suprafață emoțiile fără teama că dacă o să înceapă să plângă acest gest o să fie perceput ca un semn de slăbiciune în fața familiei ei.
În al doilea rând, am observat că această mamă vorbea foarte mult despre ceilalți și ce am făcut a fost să mut puțin focusul asupra ei. Făcând acest lucru, și-a dat seama că trăiește într-o continuă frică. Rezultatele analizelor medicale din ultima vreme o făcea să pună o presiune foarte mare pe copiii ei. Îi era teamă că nu o să apuce să își vadă copiii realizați. Parcă ar fi vrut să de-a timpul înainte și să își vadă fetele cum au terminat o facultate, că acum sunt pe picioarele lor și nu mai depind de părinți, sau de ceilalți. Tot ce făcea ea ca mamă era să proiecteze totul în viitor în timp ce fiica ei avea nevoie de ea acum, în prezent. Amândouă aveau nevoie să petreacă mai mult timp împreună și nu separate, stând una în bucătărie și cealaltă în dormitor făcând teme. Aveau nevoie să stea una cu alta fără a cere nimic, ci doar oferindu-și una alteia un zâmbet, o îmbrățișare, o vorbă de încurajare.
Un alt caz despre care vreau să-ți povestesc este al unei participante la cursului de citire rapidă care între timp mi-a devenit prietenă. La începutul cursului am întrebat-o pentru cine a venit ea la acest curs? Foarte sigură pe ea mi-a răspuns că a venit să învețe să citească rapid pentru băieții ei, pentru că vrea să le ușureze munca la școală și că tot ceea ce face de dimineața până seara este ca aceștia să fie fericiți. După ce am auzit răspunsul, foarte natural mi-a venit să o întreb: dar tu ești fericită? În secunda următoare plângea în hohote.
Părinții sunt primele modele pentru copiii lor. Dacă scopul tău este să crești niște copii fericiți, atunci fi tu un părinte fericit și copilul tău va modela fericirea cu un succes mult mai mare decât o poate face 1000 de cărți și povești despre fericire.
După curs, viața acestei prietene s-a schimbat radical, pentru că a înțeles că cea mai sigură cale de a-și educa băieții într-un mod eficient este să fie ea un exemplu pentru ei. În momentul de față atât copiii ei cât și prietenii lor spun despre ea că este cea mai tare mamă din lume și că și-ar dori și ei o astfel de mamă.
Oare vă întrebați ce a făcut această mamă diferit?
În primul rând nu și-a mai obligat copiii să citească ci a început ea să citească. La peretele de escaladă înalt de 11 metri nu țipa de pe margine ca alți părinți la copiii lor că trebuie să urce până pe vârful stâncii, ci a urcat ea prima dată pe vârful stâncii. Făcând asta a putut evalua atât efortul băiatului cel mare care a urmat-o cât și efortul celui mic care la vârsta de 6 ani a reușit să urce până la jumătatea stâncii. Chiar dacă a terminat facultatea, merge în continuare la cursuri de dezvoltare personală și s-a înscris și la doctorat. Băieții ei o văd citind rapid, o văd făcând hărți mentale, o văd învățând cu o mare bucurie și ușurință chiar și după ce a petrecut 8 ore la serviciu.
Cei mai mulți părinți sunt nemulțumiți de notele pe care copiii lor le obțin la școală, dar nu sunt curioși ce a învățat de fapt copilul lor din acea experiență.
Săptămâna aceasta, Maria, o elevă de liceu care are niște capacități fantastice pe partea de învățare a venit la întâlnirea noastră săptămânală foarte agitată și nesigură pe ea spunând de când a intrat pe ușă că ea nu mai poate, că nu mai are niciun rost să învețe, că tot nota 6 o să ia la teste, că și-a pierdut toată motivația de a învăța pentru teze. Atunci am întrebat-o ce s-a întâmplat și a început să îmi povestească despre faptul că a învățat toate lecțiile de la istorie folosind tehnicile de învățare eficientă. Era uimită că după o săptămână încă mai știe informațiile cu lux de amănunte ceea ce nu se întâmpla înainte. La ora de istorie, profesoara a ascultat pe cineva înaintea ei, iar Maria, pentru că știa foarte bine lecțiile a răspuns din bancă fără să se ridice în picioare. Profesoara s-a enervat foarte tare, a ridicat-o în picioare și a început să îi spună pe un ton ridicat că cine se crede ea să răspundă din bancă, cum își permite să se tragă de șireturi și alte astfel de replici prin care profesoara încerca să-și impună autoritatea. Maria, fiind o fire foarte sensibilă, s-a pierdut instant și i-a fost teamă să-i spună profesoarei că întrebările la care a fost pusă să răspundă nu erau din lecțiile predate, drept urmare a primit nota 6. Încercând să le povestească părinților despre acest eveniment, reacția pe care a primit-o din partea mamei a fost că orice s-ar întâmpla, ea trebuie să învețe în continuare și că să facă tot posibilul să-și îndrepte nota. Maria vede cum cu fiecare notă de 10 pe care o ia părinții ei sunt mai fericiți și își dorește foarte tare să nu îi dezamăgească. Ce am făcut cu Maria ca să poată merge mai departe și să nu atașeze o emoție negativă procesului de învățare a fost să o ajut să conștientizeze că fiecare notă mică pe care o obține are o valoare foarte mare în școala vieții. Greșeala poate genera în unele situații o experiență mai bogată decât reușita. Prin urmare, am întrebat-o ce a învățat din această experiență și ce va face diferit data viitoare când se va vedea într-o situație similară. Lecția cea mai importantă pe care a extras-o Maria din această experiență este că data viitoare va avea curajul să își spună punctul de vedere într-o situație în care se simte dominată și intimidată. Acum gândiți-vă de câte ori nu vi s-a întâmplat să o întâlniți pe acestă profesoară în viața de zi cu zi purtând masca șefului, a funcționarei de la ghișeu, sau a vreunui doctor.
Ajutați-vă pe voi și pe copiii voștri să transformați fiecare conflict exterior și interior în adevărate perle de înțelegere.
Observ cum în foarte multe familii părinții și copiii trăiesc izolați unii de alții. Părinții s-au transformat în mașini de muncit, iar pe copii vor sa-i transforme în mașini de învățat, uitând că a educa înseamnă a pătrunde fiecare în lumea celuilalt.
V-am dat aceste exemple pentru a evita eșecul educației post-moderne și a înțelege că adevărata educație dezvoltă succesul interior și nu pe cel exterior. Adevărata educație dezvoltă capacitățile emoționale și intelectuale.
Copiii se deschid în fața mea și scot la suprafață foarte multe conflicte interioare bine ascunse deoarece nu se simt judecați și criticați. Sunt părinți care îmi spun că după întâlnirile cu mine copiii lor sunt mult mai fericiți. Dar știți care este de fapt secretul? Copiii simt că în sfârșit îi ascultă și pe ei cineva, simt că pot fi ei și pot spune tot ce le trece prin minte fără a le fi teamă că o să enerveze pe cineva dacă spun adevărul. Copiii voștri nu vă mint, ci vă spun ceea ce vreți să auziți din teama că or să fie respinși, că nu or să se ridice la înălțimea așteptărilor voastre sau că o să vă dezamăgească.
Este interesant faptul că și părinții acționează tot cu teamă în relația cu copii lor. Le este teamă că or să eșueze în meseria de părinte, le este teamă că nu le pot oferi copiilor tot confortul pentru a se dezvolta într-un mediu armonios, le este teamă să se deschidă în fața copiilor și să le povestească despre momentele dificile, despre greutățile prin care au trecut, despre visele și momentele fericite din viața lor.
O altă mamă îmi povestea că de fiecare dată când fiica ei ia o notă mică ea se simte vinovată că nu este un părinte suficient de bun și că poate soluția este să o pedepsească pe copilă până își îndreaptă situația școlară. Mulți părinți se aruncă în mocirla vinovăției când ceva nu merge bine cu educația copiilor lor fără să conștientizeze că vinovăția excesivă afectează luciditatea, iar disperarea afectează bucuria de a trăi.
Viața este de fapt un contract de risc. Prin 2014, Dan Berteanu, trainer AchieveGlobal, spunea într-un interviu pentru Ziarul Financiar că „Elevii de nota 7-8 ajung manageri sau antreprenori, iar cei de 10 ajung buni specialişti care lucrează pentru ei”. El a explicat faptul că studenţii care încheie anul cu 7-8 au o predispoziţie mai mare pentru risc, venind la unele examene nepregătiţi, în timp ce personalitatea celor de nota 10 nu are toleranţă mare la riscurile implicate de conducerea unei afaceri.
Viața este o scenă a surprizelor. Celebrul scriitor Augusto Cury spunea în una dintre cărțile lui că: „cel care învinge fără riscuri, urcă pe scenă fără laude. Copilul educat pentru viață are mai multe șanse să strălucească în mai multe domenii deoarece el nu trăiește în funcție de strălucire ci de conținut. ”
Cu câteva luni înainte de finalizarea programului de masterat m-am întâlnit cu o fostă colegă de facultate care pe parcursul anilor de studiu a avut numai note de 10, iar acum era în prag de depresie deoarece cu fiecare notă de 10 pe care o lua simțea cum îi face fericiți pe părinții ei. Acum se termina școala, iar ea nu știa să facă nimic, nu era pregătită pentru piața de muncă și nu știa ce înseamnă experiența unui job sau a unui interviu. Pe perioada școlii a fost ținută de părinți într-un mediu controlat și foarte sigur. Experiența primului interviu a dărâmat-o, iar note de 10 cu care să-și facă fericiți părinții nu mai avea cine să îi ofere.
Sunt așa de multe de spus despre acest subiect. Vă mai spun doar atât: invită-ți copilul la masă sau la o ieșire în parc și povestește-i despre provocările tale de la serviciu, despre momentele în care te-ai simțit nesigur, despre perioadele în care ți-a fost teamă că nu ești un părinte suficient de bun. Dacă o să îți vină să plângi, plângi! Așa o să îți ajuți copilul să nu îi mai fie teamă de insucces. Și încă ceva…întrebă-ți copilul unde ai greșit în relația cu el și nu ți-ai dat seama? O să fii uimit de ce răspunsuri o să primești.
Până data viitoare, în speranța că mi-am îndeplinit o parte din misiunea pe care o am față de tinerii cu care lucrez, vă îmbrățișez cu drag.
Georgiana Gerea
foarte frumos. Iti multumim pentru constientizari…