Frecvența Geniu curs pentru copii (10 -14 ani)

Prin cursul frecvența geniu, ne propunem să readucem învățarea în interior și să o privim iar ca pe un proces continuu, fascinant și nelimitat. Pe parcursul cursului ne vom lăsa inspirați de virtuțile personalităților din istorie recunoscute ca fiind genii luminoase și în același timp vom pătrunde în universul trinitar al ființei umane care este alcătuit din minte – trup – suflet.

Vom afla care este importanța atenției și concentrării în procesul de învățare și cum ne putem activa starea de flux. La fel de importantă este și harta noastră vocațională care ne va spune care sunt acele abilități pe care le avem în structuri și pe care le putem dezvolta prin tot felul de activități care să ne bucure sufletul.

Geniile au avut de cele mai multe ori o abordare intuitivă asupra modului în care pot învăța lucruri noi și tocmai din acest motiv tehnicile de învățare eficientă (citire rapida, tehnici de memorare creativă, foto citire) ne vor ajuta să avem o perspectivă mult mai largă asupra potențialului cu care suntem înzestrați.

Partea emoțională va fi și ea explorată deoarece nu poți înflori și nici nu îți poți lua zborul atunci când păstrezi emoții care nu susțin viața.

Pe lângă toate acestea, cursul frecvența geniu se împletește și cu tehnologiile unimii. Ce înseamnă acest lucru? Pe lângă cele 8 întâlniri programate, fiecare copil va beneficia de câte o ședința de stimulare cu 3 dintre noile tehnologii folosite de centrul Frecvența Om

O ședința de Luviom

O ședința de Mind Synergy

O ședința de Samadhi Tank

Cursul este structurat în 8 întâlniri (o întâlnire pe lună, de regulă, ultima sâmbătă din lună)

Cu cine vor lucra copiii?

Cursul va fi susținut de Georgiana Gerea, fondatoarea proiectului Învață Eficient, trainer și coach acreditat (CNFPA) cu o experiență de peste 6 ani în lucrul cu oamenii pe tehnicile de învățare rapidă.

Informații și înscrieri: georgiana@invataeficient.com