Salutare!
În activitatea pe care o desfășor întâlnesc oameni care au de asimilat cantități mari de informații fie pentru a promova pe diferite posturi, fie și-au dat seama după ce au terminat facultatea de inginerie, de exemplu, că ceea ce îi animă este de fapt domeniul psihologiei, fie au de trecut anumite examene.
Dacă ar fi să privim modul în care volumul de informație se dublează la mai puțin de 5 ani, iar jumătate din populație își schimbă cariera, nu numai serviciul, în mai puțin de 6 ani, asta se poate traduce prin faptul că succesul în noua economie este asigurat de cei care se pot specializa rapid pe diferite domenii.
Avansarea tehnologiei determină o accentuare a decalajului dintre capacitatea de informații și capacitatea de asimilare a ei. Reconversia profesională afectează și va afecta cea mai mare parte a populației, iar în acest context cei mai expuși vor fi adulții care au pierdut exercițiul învățării, dar și actualii elevi care nu știu să învețe.
În momentul de față, cea mai mare parte a informației o accesăm prin intermediul calculatorului. Numai că aceasta se face în cea mai mare parte tot prin citit, iar viteza de citire a rămas aceeași cu cea de acum 150 de ani.
Este interesant să observăm erele identificate de Roger Bohn, cercetător în domeniul tehnologiei, prin care a trecut și trece omenirea. Acestea sunt:
Ce este cunoașterea?
Cunoașterea este informație transformată în acțiune, sau altfel spus, cunoașterea reprezintă capacitatea de a acționa.
În acest context impus de societatea informației și a cunoașterii avem nevoie de o deconstrucție a modului deficitar în care informația este asimilată în momentul de față și care nu mai răspunde nevoilor din societatea actuală. Deconstrucția este urmată de o reconstrucție care să permită integrarea tehnicilor de citire rapidă, memorare creativă, respirație, descoperiri din domeniul neuroștiinței, medicină, psihologie, spiritualitate sau chiar fizică cuantică.
Societatea cunoașterii va readuce învățarea în interiorul ființei umane.
Georgi Lozanov a intuit acest moment încă de prin 1979 când a spus: “pentru a modela viitorul cât mai aproape de dorințele inimii, trebuie să readucem învățarea în interiorul nostru și să o simțim din nou ca pe un proces natural, continuu, fascinant și nelimitat.”
Ca să readucem învățarea în interiorul nostru avem nevoie să ne mărim gradul de autocontrol și de sinceritate în primul rând cu noi înșine. În acest fel putem oferi feedback rapid între emisfere, mai exact putem echilibra rațiunea și simțirea astfel încât să existe o aliniere între ceea ce gândim – simțim – vorbim și acționăm.
Pentru a ajunge să înveți eficient, rapid, accelerat, conectiv, profund – poți folosi ce termen îți este mai sugestiv – este nevoie de o cunoaștere a lumii noastre interioare, o cunoaștere a modului în care funcționează conștientul și subconștientul, dar și o conștientizare a relației pe care o avem cu mediul înconjurător.
Tot Lozanov spunea că: “Noi suntem condiționați să credem că putem învăța doar atât și nu mai mult sau doar cu această viteză, că suntem obligați să fim bolnavi, că există anumite limite rigide a ceea ce putem face sau obține. Suntem cu toții asaltați permanent, încă din clipa în care ne-am născut, de sugestii limitatoare.”
La începutul săptămânii am participat la întâlnirea de la Cafeneaua Complexității unde a fost invitat David Neacșu, cel care a condus în 2003 prima expediție românească pe Everest. David a spus ceva foarte interesant legat de limitele ființei umane și anume că în toate expedițiile în care a participat, pe cele mai înalte vârfuri din lumea asta, a trecut prin momente foarte dificile, unele dintre ele la un pas de moarte, dar niciodată nu a simțit că și-a atins limitele. Când credea că nu mai poate începea un dialog interior care se pare că îi dădea și mai multă forță.
Cum putem aduce învățarea în interiorul nostru?
În primul rând având tot timpul în minte triunghiul:
INFORMAȚIE – ACȚIUNE – CUNOAȘTERE.
Cum spuneam și mai devreme, având în vedere că majoritatea informațiilor le achiziționăm prin citit, este recomandat ca atunci când luăm o carte în mână să ne alocăm 3-5 minute să răsfoim cartea, să o mirosim, să îi studiem cuprinsul, să căutăm cuvinte cheie, iar apoi cu cea mai mare sinceritate să ne răspundem la următoarea întrebare:
Ce simt față de informația din această carte?
Răspunsurile pot fi variate: îmi place, abia aștept să vad despre ce este vorba. Sau: nu îmi place, dar o citesc că trebuie. Sau: o citesc că mi-a recomandat-o cineva, dar eu nu simt să o citesc.
Este important să fim sinceri cu noi pentru că atitudinea cu care ne apucăm de citit o carte influențează calitatea achiziției.
Poți vedea parcurgerea unei cărți ca un drum inițiatic de la o emisfera la alta. În partea de început a oricărei cărți ți se dă o ipoteză, o stare, o intuiție de care este răspunzătoare emisfera dreaptă.
În partea de final ne sunt prezentate concluziile, iar acestea accesează emisfera stângă responsabilă cu partea logică, analitică.
În partea de mijloc a cărții ni se prezintă argumente, date, fapte și putem remarca ruperi de ritm. Ce înseamnă ruperi de ritm? La începutul capitolului ți se prezintă un argument puternic după care informația este diluată fie printr-o povestire, fie printr-un exemplu. Este acel bla… bla…. cum îi spun majoritatea. Aceste ruperi de ritm fac transferul de la o emisfera la alta.
Poți aduce învățarea în interiorul tău observându-te atent în timp ce citești. Observă-ți respirația și ritmul în care citești. Dacă reușești să găsești și să citești cartea în ritmul în care autorul a scris-o vei observa că te vei apropia foarte mult de ritmul în care autorul a gândit carte. Autorul este cel care ne impune ritmul cititului. Gândește-te doar în ce ritm citești un roman polițist și în ce ritm citești o carte de știință. Gândește-te cu ce atitudine citești un banc.
Sunt oameni care mă întreabă cu ce viteză citesc eu, iar răspunsul este că citesc între 500 și 1200 de cuvinte pe minut în funcție de carte și de ritmul impus de autor.
Prima și cred singura carte în care autorul te îndeamnă încă de la început să urmezi ritmul cărții și chiar are un semn distinctiv care te anunță că este momentul să te oprești din citit este Puterea Prezentului scrisă de Eckhart Tolle. Acesta scrie:
“Prin simbolul pentru pauză
S
care apare după anumite pasaje vă sugerez că ar fi bine să vă opriţi un moment din lectură, să vă liniştiţi şi să simţiţi, să trăiţi experienţa adevărului care tocmai a fost exprimat. Este posibil ca şi în alte locuri din text să simţiţi spontan şi firesc nevoia de a vă opri pentru a medita.”
Respirația este cea care controlează atenția.
Observă că atunci când urmează să citești o informație importantă îți ți respirația. Oprirea respirației în timpul cititului declanșează o reacție mentală în lanț și îți îndreaptă atenția spre ceva nou.
Același lucru faci la începutul unui efort fizic susținut cum ar fi ridicarea unei greutăți, sau atunci când urmează să intri la un interviu, sau să ți o prezentare. Înainte de a intra la interviu sau de a urca pe scenă tragi aer în piept și îl ți acolo câteva secunde.
Respirația adâncă îți permite să absorbi informații mai lungi și mai complexe și te va determina să gândești mai profund.
Poate pentru mulți o să pară ciudat ceea ce urmează să scriu, dar dialogul cu cartea este foarte important. Te-ai întrebat vreodată de ce copiii musulmani atunci când citesc Coranul se leagănă față – spate? Acest legănat le dă un ritm care îi ajută să achiziționeze mai bine informația. Faptul că achiziționează informația asta nu înseamnă că o și înțeleg. Achiziția și pătrunderea informației sunt două procese mentale diferite.
Pentru a aduce învățarea în interiorul tău vreau să mai ți cont și de mediul în care achiziționezi informația. Acesta este indicat să fie cât mai apropiat de cel în care trebuie să redai informația.
Ce vreau să spun cu asta? Se cunoaște faptul că noi reținem toată informația pe care o citim, doar că nu o putem scoate la suprafață în totalitate deoarece ea intră în diferite foldere în funcție de sentimente, proiecții mentale, experiențe personale, domenii de interes. La aceste informații avem acces doar accesând anumite stări. În aceste condiții, este bine să ți seama de mediul și modul în care achiziționezi informația și în ce mediu și sub ce formă trebuie să o redai.
Cred ca cel mai bun exemplu este cel în care vrei să înveți limba engleză, sau orice altă limbă străină. Câte persoane nu cunoști care stăpânesc gramatica unei limbi străine la perfecție, dar când sunt puse să vorbească se blochează? Acest blocaj se produce deoarece aceste persoane achiziționează informația poate la ele acasă, în liniște, sau pe o anumită muzică și trebuie să o redea prin dialog într-un loc în care este zgomot. Modul de achiziționare a informației și de redare sunt total diferite. Tocmai din acest motiv funcționează atât de bine metoda Linei de a învăța limba engleză prin filmulețe TED pentru că scopul învățării unei limbi străine ține de comunicare, de vorbire și nu de a achiziționa cuvinte pe care să le folosești doar în scris.
Acestea fiind spuse, vreau să mai fac 3 anunțuri legate de activitatea mea din următoarea perioadă.
Primul anunț este despre următorul curs de citire rapidă pe care îl voi facilita în weekend-ul 4 – 5 iunie, de la ora 10.00 la ora 16.00. Timp de 2 zile își ofer cadrul să transformi informația în cunoaștere pentru că acest atelier este unul practic. Îmi place să spun despre acest curs că reprezintă încă un motiv să te cunoști pe tine.
Al doilea anunț este despre taberele de ReCreație pentru copii pe care le organizez vara aceasta în perioada 26 iunie – iulie și 28 august – 2 septembrie împreună cu prietena și colaboratoarea mea Crina Athanasiu – artist plastic. Copiii asimilează foarte bine un subiect din trei perspective: a experienței școlare, a experienței personale și a experienței emoționale (artistice). Scopul acestor tabere este ca prin îmbinarea tehnicilor de memorare creativă, a activităților artistice, dar și recreative copilul să descopere ceea ce îl animă în procesul de învățare.
Al treilea anunț are legătură cu faptul că ofer ședințe gratuite de consiliere pe partea de învățare, pe skype. Până în acest moment aceste ședințe le-am oferit celor care au îndrăznit să îmi scrie și să îmi ceară ajutorul. Aceste ședințe vor dura între 30 și 45 de minute și se vor desfășura în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni, în intervalul 17.00 – 19.00. Cei interesați se pot înscrie trimițându-mi un emai la adresa georgiana@invataeficient.com.
Până data viitoare, vă salut printr-un citat de-al lui Steve Jobs: “Fiți flămânzi și fiți nebuni!”
Flămânzi de cunoaștere și nebuni să nu vă fie teamă să puneți în practică tot ceea ce va trece prin minte.
Cu drag,
Georgiana Gerea
Bibliografie:
Imagini din filmul Ashes and Snow
Radu Budei, Tehnica Informării Rapide, Editura Panfilius, 2009
Mihai Dragănescu, Societatea Informațională și a Cunoașterii, Editura Academiei Romane
Win Wenger & Richard Poe, Factorul Einstein, Editura Amaltea
Eckhart Tolle, Puterea Prezentului, Editura Curtea Veche, București 2004
Florian Colceag, DVD Conferințe Învățare Accelerată
Tony Buzan, Use Your Head
Magdalena Dumitrana, articol: GHEORGHI LOZANOV – O REVOLUȚIE ÎN GÂNDIREA UMANĂ – Sugestologie și sugestopedie
Teodorescu Constantin, ÎNVĂŢAREA SUGESTIV- ACCELERATĂ, METODĂ HOLISTICĂ CONTEMPORANĂ DE PREDARE- ÎNVĂŢARE
Lasă un răspuns