Salutare!
Am urmărit cu mare interes tot ce se întâmplă în această perioadă cu sistemul educațional și modul în care acesta este forțat să se adapteze la noul context. Nu este niciun secret faptul că asistăm la o situație cu totul nouă prin care trece învățământul românesc. Luăm parte la un moment istoric în care Statul încearcă să oblige elevii și părinții la un tip de educație pe care nu îl poate garanta gratuit și nediscriminatoriu, așa cum este scris în Constituție.
Într-o țară în care mai puțin de 75% dintre elevii români au un calculator acasă, responsabilitatea pentru a asigura acces la educație este pasată către părinți, iar aceștia, la rândul lor, o dau mai departe către inspectoratele școlare și instituțiile publice. În tot acest context, cei mai expuși sunt elevii care se află într-o stare de confuzie în ceea ce privește viitorul lor educațional. Nici profesorii nu sunt scutiți de această stare de confuzie, dar acest subiect prefer să îl abordez separat.
Pentru o adaptare eficientă la noul context, elevii și studenții sunt încurajați să urmeze metode de studiu individual, să identifice și să își stabilească strategii personalizate de învățare și nu în ultimul rând să își găsească motivația. Dar oare câți dintre ei știu ce presupune acest lucru?
Învățarea înseamnă să știi cum să obții soluții reale la situațiile din viața ta.
Ce înseamnă studiu individual?
Studiul individual este o activitate educațională care vizează dezvoltare anumitor abilități/competențe sub îndrumarea unui profesor/mentor, dar fără participarea sa directă.
Primul pas spre studiul individual este stabilirea unui scop. Să presupunem că elevul sau studentul este pasionat de biologie, muzică sau matematică. Câteva întrebări care l-ar putea ajuta să de-a un scop învățării ar fi: ce anume mă interesează din acest domeniu? Care sunt conceptele pe care nu le stăpânesc? Care sunt informațiile de care am nevoie? Ce vreau sa aplic?
Un alt aspect important în studiul individual este finalitatea procesului. Cum demonstrez că am studiat/asimilat/învățat lucruri noi? De multe ori, finalitatea procesului poate fi un test, o lucrare de cercetare, o lucrare practică sau toate trei.
După ce avem un scop și finalitatea procesului în minte, urmează partea de planificare a studiului. Cât timp sunt dispus să aloc pe zi pentru îndeplinirea scopului și până când?
Creierul are nevoie să știe că nu o să facă acest lucru toată viața. Când setăm timpul de lucru este recomandat să trecem un minim, mai ales dacă am avut o pauză destul de mare în procesul de învățare. Dacă nu am mai studiat nimic nou de cel puțin două luni, nu o să îmi propun să învăț două – trei ore/zi pentru că nu o să reușesc. Poate o să trag de mine în prima zi și a doua, dar din a treia zi o să găsesc cele mai inventive scuze ca să nu mai revin la învățare.
În procesul de studiu individual la fel de importante sunt și organizarea timpului, micile recompense, perseverența. Toate aceste mici detalii ne vor transforma într-o persoană autodidactă.
Organizează-ți timpul eficient. La sfârșit de săptămână, duminica, scrie o scurtă listă a sarcinilor săptămânale în agendă. În fiecare seară, notează ce ai de făcut pentru a doua zi. Scriind seara înainte de culcare, subconștientul tău va lucra și dimineața îți va aduce starea necesară, dar și soluții pentru a le îndeplini. Dacă nu le scrii seara și le lași pentru a doua zi, memoria ta de lucru va fi ocupată cu îndeplinirea acestor task-uri și îți va ocupa spațiu prețios pe care l-ai putea folosi pentru alte informații. Când planifici timpul de lucru, ține minte că este important să notezi atât ora la care vei începe studiul cât și ora la care vei termina. În planificarea unei călătorii, ora de sosire este la fel de importantă ca ora de plecare. La fel de important este ca la prima oră să începi cu cea mai neplăcută sarcină pentru a nu căra după tine durerea provocată de amânarea lucrurilor care nu îți fac plăcere.
Oferă-ți o mică răsplată după fiecare repriză de învățare. Motivația pentru învățare este controlată de o substanță chimică din creier numită dopamină. Dopamina este eliberată atunci când primim o răsplată neașteptată. Lipsa dopaminei duce la lipsă de interes. Această răsplată poate fi să stai câteva minute pe telefon, să asculți melodia preferată, câteva pătrățele de ciocolată, o discuție cu un prieten drag, o plimbare în natură.
În planificarea procesului de învățare îți poți stabili încă de la început și recompense mai consistente în momentul în care ajungi la jumătatea obiectivului și la finalul lui.
Fii perseverent! Virtutea celor mai puțini înzestrați este perseverența. Orice persoană considerată mai puțin înzestrată poate ajunge să își modifice structura creierului într-o recoltă neuronală abundentă. Îi avem ca exemplu pe Einstein care a vorbit la patru ani și a citit la șapte ani, Isaac Newton lua note slabe în școala primară. Când Edison era copil, profesorii lui i-au spus că este prea prost ca să învețe ceva, iar Walt Disney a fost concediat de un editor de ziar pentru că nu avea destule idei. Charles Darwin era considerat un elev slab la școală și a renunțat la medicină.
Fii autodidact! O caracteristică a geniilor este aceea că sunt autodidacți. Să îți asumi responsabilitatea pentru procesul de învățare este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face. Când ești curios și nu te rezumi doar la informațiile dintr-o carte sau la cele pe care ți le furnizează profesorul la clasă, ci îți propui să abordezi și alte materiale cu scopul de a le învăța singur și a-ți mări universul de cunoaștere, acest lucru îți poate oferi o cale unică spre expertiză.
În încheiere, dacă ar fi să privim și partea pozitivă a acestei perioade, eu cred că este un moment oportun de a învăța să ne planificăm singuri procesul de învățare și să dobândim acele cunoștințe de care chiar avem nevoie. Această abilitate ne va antrena să obținem ceea ce ne dorim în viață.
Cu drag,
Georgiana Gerea
PS: Stiu ca am fost un pic “retrasă” în ultimele luni, dar am lucrat la un material care sper eu să apară până la sfârșitul anului.
Orice întrebare ai, nu ezita să îmi scrii pe adresa: georgiana@invataeficient.com
Sunt aici să învățăm împreună!
Lasă un răspuns