Cum influențează atenția calitatea vieții noastre?

Salutare!

De ce este atenția importantă?

Forma și conținutul vieții noastre sunt în strânsă legătură cu modul în care utilizăm atenția.

Atenția reprezintă capacitatea de a filtra informația relevantă de cea mai puțin relevantă în momentul în care mintea iți este bulversată de tot felul de stimuli.

Daniel Goleman descrie două tipuri de factori care sunt responsabili de distragerea atenției: senzoriali și emoționali. Factorii senzoriali se manifestă de exemplu în timp ce citești aceste rânduri și ignori marginile albe care înconjoară acest text. Alte situații care mi-au fost semnalate de cursanți au legătură cu fontul și dimensiunea scrisului pe anumite texte. Câteva persoane mi-au spus ca nu se pot concentra pe informația dintr-un articol scris pe un anumit blog din cauza fontului cu care era scris textul. Această multitudine de stimuli, de la culori, gusturi, mirosuri sunt transmise către creier, iar acesta le analizează și le îndepărtează în cazul în care avem stabilit un scop foarte clar.

Cea de-a doua categorie de factori este influențată de semnalele cu încărcătură emoțională. De exemplu, ești într-o cafenea, iar atenția ta este îndreptată spre redactarea unui email în timp ce faci abstracție de zumzetul de pe fundal, muzică, mirosuri, agitația din jur și reușești cu brio să te deconectezi de la toți acești stimuli până în momentul în care îți auzi numele. Creierul celor care mușcă din această momeală emoțională intră în stare de alertă și se comută de la redactarea acelui email pe ceea ce se spune despre tine.

Învățăm cel mai bine atunci când avem o atenție concentrată. Această atenție concentrată se antrenează stabilind încă din perioada de pregătire pentru procesul de citire un scop foarte clar. Când mintea noastră citește lent are timp să rătăcească fără țintă, iar creierul activează o serie de amintiri și circuite neuronale care nu au nimic în comun cu ceea ce urmează să învățăm.

În timp ce citim o carte, sau un articol mintea noastră cartografiază cele citite și le suprapune peste un model deja existent. Dacă avem antrenată capacitatea de concentrare a atenției, se extinde rețeaua neuronală în ceea ce privește informația absorbită. În schimb, cu cât ne detașăm mai mult atenția în timp ce construim această rețea, alternând perioadele de atenție cu cele de rătăcire, șansele să avem o rețea cu găuri sunt foarte mari. Cu cât suntem mai distrași, cu atât mai confuze sunt reflecțiile noastre.

e933d099a127d7f0c101be74226b80e0

 

Cum ne ajută exercițiile de antrenare a atenției pe partea de citire?

În primul rând, ca să citim mai rapid, trebuie să ne antrenăm ochii să se miște cât mai rapid pe linia de text și să îi obișnuim să ducă ideea unui paragraf până la capăt.

Dacă atenția noastră se mută chiar și pentru câteva fracțiuni de secundă pe un alt stimul, informația este fragmentată și ajungem să avem o înțelegere destul de superficială asupra celor citite.

Suntem predispuși să ne mișcăm direcția privirii și implicit atenția de la un obiect la altul pentru a fi conștienți cât mai mult posibil de ceea ce se petrece în jurul nostru. Neurologii au descoperit că în creier avem niște mecanisme de “jos în sus” primitive, responsabile de mutarea instinctivă și rapidă a atenției asupra obiectelor schimbătoare din mediul înconjurător.

Schimbările iuți de focalizare a atenției au fost cândva decisive pentru supraviețuirea noastră. Ele reduceau șansele să trecem pe lângă o sursă de hrană sau să fim luați prin surprindere de un animal prădător.

Ținând cont de aceste aspecte, putem trage concluzia că lecturarea unei cărți este un proces nenatural deoarece solicită o atenție susținută , neîntreruptă asupra unui singur obiect static. Pentru citirea unei cărți, creierul nostru a trebui să se adapteze să ignore orice altceva din jur, să reziste impulsului de a sări de la un stimul senzorial la altul.

Vaughan Bell, cercetător  la King’s College din Londra, observă cum capacitatea de a ne concentra asupra unei singure sarcini fără întrerupere reprezintă o stranie anomalie în istoria dezvoltării noastre psihologice.

Introducerea spațiilor între cuvinte a făcut  cititorii să nu devină doar mai eficienți. Ei au devenit și mai atenți.  Acest proces a avut un efect benefic inclusiv asupra cititorilor cu o capacitatea intelectuală modestă care acum puteau citi și înțelege un număr crescut de texte.

Mihaly Csikszentmihalyi cercetând ceea ce îi face pe oameni fericiți, vorbește despre atenție ca despre o energie psihică ce ne ajută să selectăm din milioanele de stimuli informația pertinentă. “Unii oameni știu să folosească conștient această resursă pe când alții o irosesc. Trăsătura distinctivă a unei persoane care deține controlul asupra conștiinței este tocmai capacitatea de concentrare a atenției asupra unui obiectiv, atunci când și doar atâta timp cât este nevoie – nici mai mult nici mai puțin. Cel care este capabil să facă acest lucru și nu se lasă distras de nimic în realizarea scopului său este, de obicei, satisfăcut de cursul normal al vieții cotidiene.”

8fbd6bf110d13c4ed699263acd9b1c4b

Ne putem folosi atenția în nenumărare moduri, iar aceste moduri ne pot face viața mai bogată sau mai nefericită deoarece atenția este cea care determină ce informații vor apărea sau nu în conștiință. Amintirile, gândurile, sentimentele, dar și luarea deciziilor sunt modelate de felul în care ne utilizăm atenția. Tocmai din acest motiv atenția reprezintă un instrument important de îmbunătățire a experienței noastre de viață.

Tehnica mandarinei sau cum să îți induci o stare de atenție relaxată

Pentru a intra în starea ideală pentru lectură, corpul trebuie să fie relaxat, iar mintea pregătită să capteze informație. Această stare de atenție relaxată te ajută să ai o citire eficientă care facilitează reținerea și reamintirea informației.

Pentru a intra rapid în starea de atenție relaxată poți folosi “tehnica mandarinei”. Această tehnică este preluată din lucrul cu copiii dislexici. Ron Davis avea dislexie, o tulburare nervoasă constând în incapacitatea de a citi corect un text. În timp ce căuta o soluție la problema lui, a descoperit un lucru foarte important. El a observat că persoanele dislexice au un punct instabil al atenției, unul care rătăcește prin spațiu fără să se fixeze. În schimb, cititorii abili au un punct fix al atenției, localizat în spatele capului aproape de creștet. Prin antrenament el a reușit să își dirijeze atenția îmbunătățindu-și abilitățile de citire, scriere, ortografie de la un nivel elementar la nivelul unui absolvent de facultate.

Cum aplicăm tehnica mandarinei?

  1. Imaginați-vă că aveți o mandarină în mână. Atunci când închidem ochii putem vizualiza și simți mult mai ușor culoare mandarinei, mirosul, greutatea, textura. Jucați-vă cu mandarina aruncând-o dintr-o mână în alta.
  2. Prindeți mandarina cu mâna dreaptă și fixați-o în creștetul capului atingând ușor cu buricele degetelor zona respectivă. După ce ați fixat mandarina aveți încredere că ea va sta singură.
  3. Ținând în continuare ochii închiși, lăsați mandarina să se echilibreze în spatele capului și permiteți ca restul corpului să se relaxeze. Imaginați-vă cum câmpul vostru vizual se mărește.
  4. Mențineți această senzație de atenție relaxată în timp ce deschideți ochii și începeți să citiți.

Prima dată am aflat de această tehnică din cartea lui Paul Scheele – Fotocitirea – și de fiecare dată când o aplic încep să casc. Țin să menționez că această tehnică nu are nimic de a face cu starea de somnolență ci mai degrabă cu o stare de concentrare pe fundalul unui calm interior. Starea ideală pentru citit este starea de flux. Atunci când ești absorbit de ceea ce citești. Nu te îngrijora dacă, intrând în starea de flux la un moment dat conștientizezi că atenția ta nu mai este fixată pe mandarină. Este ceva normal. Tehnica mandarinei ne ajută să ne liniștim mintea și să ne dirijăm  atenția în mod automat pe ceea ce citim.
Această tehnică a fost studiată intens și se pare că efectele ei sunt similare cu cele ale contemplației, meditației sau rugăciunii.

19bb188e934426cdf7394a8befa5e9fd

Când le prezint cursanților această tehnică li se pare foarte amuzantă, însă în foarte scurt timp majoritatea dintre ei încep să îi simtă efectele. Devin complet absorbiți de ceea ce fac și încep să perceapă timpul diferit. Nu de puține ori am auzit cursanții spunând la finalul ședinței că se întâmplă ceva ciudat în sensul că li se activează dorința, pofta să învețe.

Tehnica mandarinei o puteți aplica nu doar atunci când vreți să citiți eficient un text, ci ori de câte ori simțiți că mintea este agitată.

O dată ce vă antrenați capacitatea de a avea o atenție relaxată pe partea de citire, veți observa că acestă abilitate dobândită va duce la o îmbunătățire a calității vieții și în alte domenii.

Tehnicile de învățare eficientă se bazează pe următorul principiu: “Ceea ce auzi, uiți; ceea ce vezi, îți reamintești; ceea ce faci, înțelegi.”

Sunt foarte curioasă să aflu ce ai simțit după ce ai aplicat tehnica mandarinei. Îmi poți lăsa un comentariu sau îmi poți scrie la adresa: georgiana@invataeficient.com. Orice experiență împărtășită poate aduce valoare și altor persoane.

Cu drag,

Georgiana Gerea

20258096_10211498025184466_3465489497659248574_n

 

PS: Pentru că sunt întrebată săptămânal ce activități mai desfășor în această perioadă am să profit de această ocazie să vă anunț că:

  1. Următorul Atelier de Citire Conștientă este programat pentru data de 9 august de la ora 18.00 la 21.00 în București.
  2. Mai sunt 4 locuri disponibile în Tabăra de R(e)Creație pentru copii și adolescenți care va avea loc în perioada 26 august – 1 septembrie 2017 în Șimon, Bran.

Pentru înscrieri, întrebări și alte informații îmi puteți scrie pe adresa de email: georgiana@invataeficient.com.

Îndrăznește să ceri și dă-ți voie să primești!

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*