Cum îi învățăm pe copii să citească?

Salutare!

Zilele trecute am dat peste o postare a Oanei Morar în care scria despre copiii de școală pregătitoare, care încă nu citesc. Pentru că și eu am fost întrebată de mai mulți părinți ce recomandări le-aș putea face pentru copiii lor de 6-8 ani care încă nu știu să citească sau citesc destul de greoi, am considerat că un astfel de articol ar putea fi de folos mai multor părinți, copii și chiar învățători.

Când am citit prima dată postarea Oanei despre copiii de școală pregătitoare care încă nu citesc, mi-a venit în minte un băiețel, cu care am avut ocazia să lucrez cu câțiva ani în urmă și care la vârsta de 7 ani citea mai repede decât părinții lui. Prima dată când l-am evaluat pe partea de citire, îmi amintesc faptul că i-am dat un text de aproximativ 170 de cuvinte. Eu mă așteptam să înceapă să citească silabisit, cu voce tare. Băiatul a luat textul, l-a scanat o dată de sus până jos, apoi am văzut cum ochii lui au început să se miște foarte rapid pe linia de text. În 30 de secunde a pus textul jos și îmi spune că a terminat. Am oprit cronometrul crezând că este o glumă și i-am mai explicat încă o dată ce are de făcut și anume să citească textul așa cum citește el când doamna învățătoare îi cere acest lucru. Băiatul s-a uitat la mine încă o dată cu ochii mari și a început să îmi povestească detaliat scurta povestioară pe care tocmai o citise. Pentru mine a fost un șoc. I-am calculat repede viteza de citire și avea undeva în jur de 350 de cuvinte pe minut. I-am mai dat un text, de data aceasta mult mai mare. Același rezultat. Ca să vă faceți o idee, un adult citește în medie între 150 – maxim 250 de cuvinte pe minut, iar un copil de clasa I a undeva în jur de 30 – maxim 50 de cuvinte pe minut.

Abia așteptam să o întreb pe mama lui cum a lucrat cu el de a ajuns la o asemenea performanță. Așa am aflat că băiatul, încă de la vârsta de 4 ani era pasionat de mașini. Când vedea o mașină pe stradă, îi întreba pe părinții lui ce marcă este. În scurt timp, putea să recunoască toate mărcile de mașini ce rulau pe străzile din București. Pasul următor a fost să îi întrebe de literele care alcătuiau numele acestor mașini. Acest lucru înseamnă că el a învățat mai întâi cuvintele ca pe un ansamblu și mai apoi literele ce alcătuiau cuvintele.

Această experiență m-a determinat să caut mai multe informații și să verific dacă nu cumva felul în care acest băiețel a învățat singur să citească este o metodă mult mai eficientă decât aceea cu care noi am fost obișnuiți și anume de a învăța prima dată literele, apoi cititul pe silabe și în cele din urmă descifrarea cuvintelor.

Se pare că dacă punem cap la cap mai multe cercetări despre cum citește creierul, v-a trebui să reconsiderăm modul în care îi învățăm pe copiii noștri să citească.

Ca să înțelegeți mai bine despre ce vorbesc, citiți cu atenție următoarea frază:

O atlă cecretrae inetreastnă etse cea de la Unvireisateta Cmarbgie crae deomsnrtaează că mitnea unamă nu cietște feiacre lietră ditnr-un cuâvnt ci cuâvnutl ca un înrteg.

Ați reușit să înțelegeți?

O altă cercetare interesantă este cea de la Universitatea Cambridge care demonstrează că mintea umană nu citește fiecare literă dintr-un cuvânt ci cuvântul ca un întreg.

Această cercetare a fost realizată prin 1976 de un doctorand de la Universitatea Nottingham și a arătat că amestecarea literelor în interiorul cuvântului afectează puțin sau deloc un cititor. Se pare că atunci când literele sunt amestecate la mijloc, cititorii fac mai bine față decât atunci când prima și ultima literă sunt amestecate.

Un alt studiu realizat de mai mulți cercetători în neuroștiințe de la Georgetown University Medical Center a scos la iveală faptul că atunci când învățăm un cuvânt nou, acesta este plasat în creier într-un fel de dicționar vizual. Acest lucru, permite unui cititor mai experimentat să recunoască rapid și eficient cuvântul.

Mult timp s-a crezut că oamenii reușesc să descifreze cuvintele după felul în care acesta sună (după sunet) și nu după modul în care arată. Când vedem un cuvânt pentru prima dată, este nevoie de puțin timp pentru a-l descifra și a-l pronunța, dar după o singură prezentare îl poți recunoaște fără să-l mai pronunți. O dată ce întâlnești același cuvânt de mai multe ori, nu mai este nevoie de pronunție ci doar de semnal vizual pentru a recunoaște cuvântul.

Ținând cont de experiența cu acest băiețel, dar și de cercetările în domeniu, am început să abordez diferit cititul pentru copiii de pană în 9 ani.
Mai jos, găsiți câteva recomandări pe partea de citire pe care le-aș face oricărui părinte care îmi cere acest lucru pentru copilul lui.

1. În primul rând, cititul trebuie descoperit într-o atmosferă de joacă, relaxată și fără așteptări sau presiuni din partea părinților. O sursă de inspirație pentru mine au fost cărțile pentru copii: Primele mele 1000 de cuvinte. Puteți crea cartonașe pe care să aveți câte un cuvânt scris cu litere de tipar și imaginea reprezentativă deasupra. Prima dată puteți crea un joc în care copiii să recunoască imaginile (AC, MĂR, CASĂ, PAHAR). După ce se obișnuiesc cu aceste imagini, le puteți acoperi imaginea și lăsați doar denumirea obiectului, iar copiii trebuie să recunoască obiectul după forma scrisă a cuvântului. O altă variantă a acestui joc este să asocieze ei imaginea cu forma scrisă a cuvântului. Puteți aranja cartonașele pe grade de dificultate și anume cuvinte formate din 2 litere, 3 litere, 4 litere și tot așa. Acest joc îl recomand încă de la vârsta de 3 ani. Totul trebuie să fie realizat în atmosfera de joacă.

2. Ideal ar fi să îi obișnuiți pe copii încă de la început să descifreze cuvintele cu ajutorul unui reper vizual. Reper vizual poate însemna degetul arătător, pix, creion, bețișor. De acest reper vizual nu vor scăpa o dată ce învață să citească fluent, ci îl vor folosi chiar și în viața de adult. Cititul cu ajutorul reperului îi va ajuta pe copii să scape de cititul sacadat, iar mai târziu de cititul subvocalizat și de pronunția mentală a cuvintelor. În plus, reperul este benefic pentru ochi deoarece le va întări mușchiul ocular, ochiul fiind forțat la început să se miște la o viteză impusă de reper. Este un fel de gimnastică oculară. Foarte important: trebuie să existe o concordanță între viteza de mișcare a mâinii care controlează reperul și viteza de mișcare a ochilor. Ochii au tendința să fie leneși și tocmai din acest motiv, mâna va fi cu o fracțiune de secundă înaintea ochilor, deschizându-le drumul.

3. De multe ori, copilul aflat la început de drum în tainele cititului se sperie de cuvintele mai lungi sau de anumite denumiri pe care le întâlnește pentru prima dată și sunt scrise într-o formă cu care el nu este obișnuit. Atunci când copilul are în față un text la prima vedere, recomandarea mea este ca primul lucru pe care ar trebui să-l facă este să plece în căutarea cuvintelor care „îl sperie” și să le sublinieze. Discutați cu el aceste cuvinte, ajutați-l să le pronunțe de mai multe ori până se simte confortabil cu ele, iar mai apoi puteți începe lectura. Astfel, copilul nu va mai citi cu teama că va ajunge la acele cuvinte noi, pe care le va pronunța greșit și sigur se va face de râs.

4. În experiența de până acum am întâlnit și cazuri în care, înainte copilul citea tot ce prindea, iar după ce a intrat la școală nu mai voia să citească. În astfel de situații, problema trebuie rezolvată la nivel emoțional. Experiențele mai puțin plăcute cum ar fi: compararea cu un alt elev sau frate mai mare, evidențierea exagerată a greșelilor și mai puțin a cuvintelor pe care le citește bine, cititul în fața clasei cu voce tare, anumite remarci mai răutăcioase din partea colegilor atunci când nu pronunță anumite cuvinte corect, anumite competiții de citit desfășurate la școală, toate acestea pot avea un impact negativ asupra motivației de a se perfecționa. Copilul trebuie ajutat să conștientizeze emoțiile negative pe care le-a asociat actului de a citi, iar apoi, cu răbdare, schimbată experiența cititului în una care să îl facă să se simtă încrezător în abilitățile lui.

La final, aș vrea să mai atrag atenția asupra unui singur lucru. Părinții reprezintă primele modele din viața unui copil. În casele în care cititul face parte din rutina zilnică a unei familii și copilul va modela acest comportament. Așa că dragi părinți, ultima recomandare pe care o am pentru voi este: RĂBDARE! RĂBDARE! RĂBDARE! Așa cum plantele au un ritm al lor de dezvoltare, așa și copiii au un ritm propriu de a asimila informații și abilități noi.

Dacă ești părinte, sunt tare curioasă cu ce situații te-ai confruntat/te confrunți în legătură cu acest subiect.

Orice întrebare ai, nu ezita să îmi scrii pe adresa: georgiana@invataeficient.com , sau îmi poți lăsa un comentariu sub articol.

Cu drag,
Georgiana Gerea

Sunt aici să învățăm împreună!


Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Abonează-te și fii la curent cu noutățile ÎNVAȚĂ EFICIENT

  • Afli mereu tehnici și metode noi
  • Îți descoperi propriul stil de învățare
  • Îți faci prieteni noi cu care poți împărtăși din experiența ta legată de învățare