Salutare!
Continuăm seria de interviuri cu oameni care mă inspiră. Astăzi vorbim despre Cristina Van Der Schaaf, cea care a fondat Horeca School. Despre Cristina am auzit prima dată de la elevii acestei școli și am vrut să cunosc un om care înțelege care sunt pașii pe care un cursant îi are de făcut pentru a ajunge la o învățare eficientă atunci când alege să studieze la o școală de artă culinară.
Cum a luat naștere Horeca School?
„Am pornit școala asta ca un vis de familie. Acum mai mult de 10 ani eram general manager la cea mai mare firmă belgiană de catering. Eu trăiam în Olanda și după ce această firmă s-a lansat și în România, m-am întors pentru că aveau nevoie de o persoană care să vorbească și limba română și flamanda. În cadrul activității noastre aveam nevoie de bucătari atât în România cât și în Belgia, pentru că problemele cu forța de muncă în domeniul restaurației, în Europa, au început cu mult mai devreme decât în România. La acel moment am constatat că nu găseam oameni bine pregătiți, care să corespundă unor standarde profesionale conform cerințelor, și am început să mă gândesc mai mult la partea asta de training pentru oamenii cu care lucram. Așa mi-a venit gândul că poate ar fi util să dezvoltam partea de educație profesională în alt fel, adică așa cum am văzut că se face în alte țări europene.
Anul 2019 marchează un deceniu de activitate în domeniul formării profesionale, 10 ani de la înființarea Horeca School dedicați României. Avem alături un team de profesioniști, o echipă stabilă și unită condusă de chef Cezar Munteanu. Acești oameni sunt Horeca School și fără efortul și pasiunea lor ar fi fost greu să merg pe drumul pe care am pornit în urmă cu 10 ani singură. Noi suntem convinși că România are nevoie de oameni calificați profesional, iar Horeca Culinary School este o școală capabilă să-i formeze.
Cine sunt cursanții voștri?
„Profilul cursantului este omul pasionat de partea culinară. Indiferent că sunt tineri ieșiti de pe bancile școlii, studenți sau cei care vor să facă o reconversie profesională, toți ne spun că pe ei îi pasionează gătitul și au ajuns la o vârstă în care nu mai vor să lucreze în corporație, vor să facă ceva ce le place. Ne focusăm foarte mult pe tinerii doritori să activeze în acest domeniu, dar si pe oameni care au o pensiune, o sală de evenimente și care se înscriu la noi. Au deja niște business-uri în domeniu și pentru că nu au bucatari suficienți, au decis ca vin ei să învețe. Aici și-au dat seama că ar fi trebuit să procedeze invers: întâi ei trebuiau să vină, să învețe, să facă școală și apoi să își deschidă ceva în acest domeniu.
Cu ce se diferențiază Horeca School față de cei care oferă formare profesională în același domeniu de activitate?
„Eu am o vorbă: Cine nu riscă, nu câștigă. Cei care fac performanță, o fac prin dorința asta permanentă de a dezvolta mereu, de a aduce noi programe, de a îmbunătăți tot timpul cursurile. Noi am venit cu traineri noi, cursuri noi și programe diversificate. Vrem să fim în pas cu actualitatea. La cursurile noastre se învață și metode moderne de a găti și se lucrează și altfel decât se făcea înainte în sensul că au apărut echipamente moderne care îi ajută pe bucătari în activitatea lor. Dar dacă nu știi să lucrezi corect cu ele, nu faci nimic. Încercăm să fim în permanență la curent cu ce este nou, să oferim un program îmbunătățit și să fim în ton cu cerințele actuale.
Avem bucătari șefi instructori la nivel internațional care predau în această școală. Amintesc și despre masterclass-uri care sunt foarte utile nu doar pentru cursanții școlii, dar mai sunt și alte persoane din sfera aceasta de activitate: bucătari, cofetari sau pur si simplu pasionații de gastronomie care participa activ la aceste cursuri de specializare. Aceste masterclass-ri cu chefi sau pastry chefi străini sunt de un mare interes pentru că participanții au ocazia să interactioneze direct cu profesioniști recunoscuți pe plan internațional care se bucură și în România de o mare vizibilitate. Noi încurajăm oamenii să se dezvolte. Sa vină să învețe alături de profesioniști recunoscuți și care au ce să împărtășescă cu ei.

Cât de ușor se ajunge chef bucătar?
„Nu este ușor. Numai să fii foarte pasionat sau să îți dorești neapărat o schimbare în mediul acesta. Dar dacă vii dintr-un birou, dintr-o companie și ajungi în bucătărie și începi de la gradul entry level, ai de parcurs niște pași ca să ajungi chef. Chef nu se ajunge așa bătând din palme. Le spunem tuturor ca depinde de ei câtă răbdare au, cât vor să studieze, cât vor să se
dezvolte. Să nu creadă că dacă au făcut 6 luni de școală de bucătari, e gata. Trebuie să mai studieze, să participe și la alte cursuri de specializare, workshop-uri tematice, să citească și cărti de specialitate și să practice mult ceea ce au învățat…. nu poți fără practică și fără studiu. Și în acest domeniu poți face carieră. Sunt tineri au ajuns la un grad profesional avansat, dar au plecat din școli profesionale de la 14 ani, au mâncat pe pâine treaba asta. Unul care vine la 30 de ani nu are așa o imediată ascensiune.”
Ce le spui cursanților ca să îi motivezi?
„Încă de la înscriere iau legătura cu mine deoarece vreau să îi cunosc, să înțeleg de la fiecare în parte ce își dorește, de ce a ales meseria asta, de ce vrea să facă profesia asta, de ce a ales școala noastră, ce crede el că s-ar întâmpla pe aici. Că poate crede că este altceva decât este în realitate. Este așa… un fel de mic interviu. Au fost cazuri în care am refuzat niște persoane deoarece am zis că vin și își pierd și vremea și banii pe aici pentru că nu o vor duce la bun sfârșit.
Cursanților le spun că cerul nu are limite. Avem multe cazuri în social media de oameni care au afirmat clar că noi le-am schimbat viețile. Și asta facem: schimbăm vieți, descoperim talente. Valorile noastre sunt valori care țin în primul rând de partea de etică, umană. Faptul că noi lucrăm în echipă, îi facem să fie mai aproape unii de alții și să înțeleagă că în profesia asta este și despre echipă. Nu poți fi tu de unul singur în bucătărie sau în laborator. Ne dorim să le insuflăm dorința asta de a face lucrurile corect, mai bine. Însă fără pasiune, studiu și practică nu poți ajunge la performanță.”
Mi-a plăcut mult modelul după care se învață o meserie la Horeca School deoarece aici cursantul trece prin toți pașii procesului de învățare: citire/teorie – memorare – aplicare. Pe lângă toate acestea, îți dezvoltă și anumite meta-competențe cum ar fi: disciplina, mentalitatea de antreprenor, dar și gândirea de tip designer. De cele mai multe ori, o persoană disciplinată ajunge să aibă rezultate mai bune decât una cu un IQ mare dacă știe cum să se folosească de toate cunoștințele existente pentru a crea un preparat nou. Pentru mine Horeca School este cadrul perfect unde cei pasionați de bucătărie pot acumula instrumentele necesare pentru a face trecerea la un nivel superior.
Cu drag,
Georgiana Gerea
Lasă un răspuns