Introducere în tehnicile de învățare eficientă

Acest atelier are ca scop familiarizarea elevilor cu tehnicile de citire rapidă, memorare creativă, învățare, dar și conștientizarea pașilor pe care îi avem de făcut pentru a ajunge la o învățare eficientă. Elevii vor să afle în general cum pot învăța mai ușor, ce pot face să nu mai uite de pe o zi pe alta lecția, cum se pot concentra și cum pot fi mai atenți, cum își pot gestiona emoțiile atunci cand sunt ascultați sau au de trecut un examen.

Atelierul este unul interactiv, iar prin jocurile pregătite ne propunem ca fiecare elev să conștientizeze modul în care abordează informația și ce are de făcut pentru a îmbunătății rezultatele atât la școală cât și în situațiile stresante din viața de zi cu zi în care conștientizarea și  gestionarea emoțiilor reprezintă un aspect din ce în ce mai important.

Acest atelier poate dura între 50 și 90 de minute și se poate desfăsura la ora de dirigenție sau în Săptămâna Altfel.

Este recomandat în special elevilor care se pregătesc pentru examenul de Evaluare Națională și Bac.

Informații și înscrieri: georgiana@invataeficient.com